Peste 5.300 de pompieri, mobilizați la nivel național în minivacanța de Revelion

Peste 5.300 de pompieri, mobilizați la nivel național în minivacanța de Revelion
Publicat: 31/12/2019, 15:04

„Răspunsul la solicitările cetățenilor va fi asigurat, în mod eficient, cu peste 3.300 de mijloace tehnice, dintre care aproape 800 echipaje de stingere, 28 șenilate, 34 autofreze, 110 mașini de descarcerare, 308 ambulanțe SMURD, 32 unități de terapie intensivă mobilă, 6 ambulanțe de terapie intensivă mobilă specializate în tratament neonatologic, precum și 43 autospeciale pentru transport personal și victime multiple”, conform sursei citate.

În domeniul preventiv, pentru depistarea și înlăturarea potențialelor cauze de incendiu, încă de la începutul acestei luni, inspectorii de prevenire au derulat controale la structuri de primire turistică, restaurante, cluburi, baruri, discoteci, precum și în spații comerciale cu aflux mare de persoane.

Totodată, specialiștii ISU au asigurat instruirea angajaților, astfel încât în cazul unui incendiu să fie în măsură să sprijine acțiunile de evacuare a clienților și de limitare a propagării flăcărilor.

„Întrucât în această perioadă vor fi utilizate jocuri de artificii cu articole pirotehnice, in diverse locuri din țară, personalul specializat a analizat solicitările primite în acest sens din partea organizatorilor și a eliberat 232 de acorduri”, conform IGSU.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Clujenii s-au trezit cu panouri prin care sunt îndemnaţi să se mute în Bacău. "Chiria...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Mâncarea care te bagă în spital. A fost retrasă de urgență
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Cei mai noi sateliți Starlink emană și mai multe radiații decât versiunile anterioare